Partea 05 - Fotografierea lunii.

Răsăritul lunii pline în spatele cactusurilor din Parcul Național Saguaro din Arizona, SUA.

Partea 5: Fotografierea Lunii

Fotografii astrofotografi au o relație ambivalentă cu Luna: Pe de o parte, este un subiect recunoscător, pe de altă parte, lumina sa strălucitoare deranjează uneori observarea obiectelor cu lumină slabă în anumite nopți. Acest tutorial se va concentra asupra aspectelor pozitive ale Lunii: Datorită luminozității și (relative) dimensiuni pe cer, multe dintre dificultățile cu care se confruntă de obicei un astrofotograf dispar. Și nu există alt corp ceresc în univers de pe care un observator de pe Pământ poate discerne și fotografia atât de multe detalii de pe suprafața sa.

Dar să ne ocupăm mai întâi puțin de natura Lunii și de schimbarea continuă a fazelor sale: Termenul "Lună" este definit ca un corp ceresc natural care orbitează în principal nu în jurul Soarelui, ci în jurul unui planetă. Acest lucru implică presupunerea corectă că și alte planete au luni. Bine cunoscute sunt de exemplu cele patru "Luni Galileene" ale planetei Jupiter, care pot fi recunoscute deja într-un binoclu. Atunci când se vorbește despre "Luna", este vorba în general despre o simplificare a denumirii corecte "Luna Pământului". Pământul este orb...

Pentru camerele foto cu senzor de 24x36 milimetri de tip full-frame, distanțele focale pot ajunge până la 2500 (lunar) sau 3800 milimetri!



Compararea dimensiunii de imagini a Lunii, captate cu un Canon EOS 400D la 200 milimetri distanță focală (stânga) și la 1200 milimetri distanță focală (dreapta). Ambele fotografii nu au fost croppate.



Dacă nu sunt disponibile astfel de distanțe focale lungi sub formă de obiectiv, un telescop astronomic este adesea soluția cea mai convenabilă. Puteți conecta o cameră foto DSLR la acesta dacă telescopul are un conector ocular cu diametrul de două inchi. Atunci aveți nevoie doar de un așa-numit adaptor T2 și de o teci de conexiune cu diametrul de 2 inchi. Ambele componente sunt pur mecanice, nu conțin nicio optică și sunt disponibile la prețuri accesibile. Camera foto este montată la telescop în locul unui ocular, în timp ce opticile telescopului servesc drept optică de captare. Într-o astfel de configurație se vorbește despre fotografie focală - distanța focală a telescopului este în același timp și distanța focală de captare efectivă.

Atât pentru obiective, cât și pentru telescoape există componente optice care pot prelungi distanța focală efectivă. Pentru obiective, acestea sunt teleconvertere, care se montează între cameră și obiectiv și care pot prelungi distanța focală, în funcție de model, cu un factor de 1,4 sau 2. În cazul celor cu factorul de prelungire de 1,4, pierdeți o treaptă întreagă a diafragmei de lumină, adică va trebui să expuneți de două ori mai mult decât fără convertor. În cazul convertorilor cu factorul de prelungire de 2, pierdeți chiar două trepte de diafragmă, iar timpul de expunere se quadruplează.

Pentru telescoape există sisteme similare, dar acolo sunt numite „lentile Barlow”, care sunt oferite cu factori de prelungire de la 1,5 la 5 ori.



Două teleconvertere (stânga) și o lentilă Barlow pentru prelungirea distanței focale.



Însă trebuie să aveți în vedere că toate posibilitățile de prelungire a distanței focale au aproape inevitabil un efect asupra calității generale a imaginii, deoarece eventualele erori de imagistică ale opticii sunt afectate de „mărirea”. În cazul obiectivelor foto, puteți închide obiectivul cu una sau două trepte de diafragmă pentru a atenua acest efect negativ. Devine foarte critic atunci când utilizați doi teleconvertere simultan.

Asta funcționează doar bine în cazul în care obiectivul are o calitate de imagistică extraordinar de bună și teleconverterele sunt de asemenea fabricate excelent, poate chiar adaptate la obiectiv. Critică este și combinația de obiective zoom cu teleconvertere, deoarece multe dintre aceste obiective lucrează deja la limita capacităților lor fără convertor și o mărire ulterioară a imaginii prin convertor nu va face vizibile detalii suplimentare. Numai obiectivele zoom de calitate superioară nu sunt afectate de această restricție.

Nu trebuie însă neapărat să fie mereu vorba despre imagistica de umplere a formatului lunii, atunci când doriți să creați o fotografie interesantă. În special atunci când luna este aproape de orizont, puteți face fotografii cu o distanță focală mai scurtă, pentru a integra de exemplu peisajul sau clădirile în cadru. Astfel de motive pot fi foarte pline de emoție. Totuși, chiar și în aceste situații, obiectivele telefoto sunt o recomandare bună, altfel luna va fi doar o pată mică luminată pe imagine și cu greu identificabilă ca atare.

Dacă răsăritul sau apusul lunii sunt subiectele preferate, o planificare bună este utilă. Orele de răsărit și apus se schimbă în fiecare zi. Pe site-ul http://www.calsky.de puteți calcula aceste ore pentru fiecare loc de pe Pământ. Faceți clic pe Lună și apoi pe Ephemeriden, după ce ați indicat mai întâi locul de observație (Start și apoi Standort).

Alternativ, puteți folosi un program bun pentru planetariu pentru asta (de exemplu, TheSky, Guide sau RedShift). Prognosticarea punctului de răsărit de la orizont devine mai dificilă, deoarece acesta se schimbă de la o zi la alta, chiar dacă doar în mod minor. Pentru a obține predicții precise cu privire la momentul în care luna răsare de la un punct stabilit, cum ar fi exact în spatele unui turn îndepărtat sau a unui copac, sunt necesare cunoștințe precise despre mecanica cerească și puțină experiență de observație. Uneori însă, este suficientă și o doză de noroc …

Echipament tehnic

În plus față de o cameră foto DSLR digitală, aveți nevoie și de un obiectiv cu distanță focală cât mai mare posibil și, eventual, un teleconverter pentru prelungirea distanței focale. În loc de obiectiv, puteți utiliza și un telescop astronomic ca optică de captare.

Ceea ce mai aveți nevoie:

• Stativ stabil:

Cu cât este mai mare distanța focală de captare utilizată, cu atât sunt mai mari cerințele de stabilitate ale stativului, pentru a evita vibrațiile. Cu cât este mai grea și mai lungă (efect de pârghie!) un obiectiv, cu atât mai stabile trebuie să fie stativul. Pentru obiectivele lungi nu este recomandabil să montați aparatul foto pe stativ astfel încât obiectivul să iasă în față. În schimb, unitatea formată din cameră și obiectiv ar trebui să fie așezată pe stativ în apropierea centrului de greutate. De obicei, majoritatea obiectivelor lungi au o inel de montare pe stativ cu filet propriu.

Lemnul este un material excelent pentru stativi, deoarece amortizează vibrațiile mai bine decât metalul. Aici se poate vedea un stativ cu picioare din lemn esență de esenă de la Berlebach, care, cu toate că are o coloană centrală extensibilă, poate susține în siguranță chiar și cele mai lungi distanțe focale:

Acest cap de stativ stabil este un balansier cu angrenaj de la Manfrotto. Exemplul ilustrat arată montarea unui obiectiv cu zoom telefoto cu un teleconverter de 2x intermediar. Nu este aparatul foto, ci inelul obiectivului care este montat pe stativ, ceea ce reduce sensibilitatea la vibrații:





• Declanșator cu fir / Cronometru

Declanșatoarele cu fir permit declanșarea fără contact a camerei foto, pentru a evita vibrațiile, lucru care este indispensabil atunci când lucrați cu distanțe focale lungi. Declanșatoarele fără fir îndeplinesc, de asemenea, acest scop.

Procedură

În funcție de situația de la momentul capturării, distanța focală utilizată și alegerea subiectului, pot rezulta cele mai diverse fotografii ale satelitului pământului. În continuare, voi descrie cum să capturați Luna în creștere, care strălucește prietenoasă pe cerul de seară, folosind o cameră DSLR și un obiectiv telefoto, astfel încât să puteți evidenția cât mai multe structuri de suprafață posibile.

1. Faceti setările de bază

Urmează aceste setări de bază ale camerei:

• Format fișier

Se recomandă folosirea formatului RAW, dar și capturarea fișierelor JPG la cea mai înaltă calitate. Fișierele JPG facilitează căutarea ulterioară a celei mai bune imagini dintr-o mulțime de fotografii.



Setarea calității imaginii la o Canon EOS 40D: aici este ales formatul RAW, în timp ce fotografiile sunt salvate și în cea mai bună calitate a formatului JPG („L” pentru „Large”).

• Valoarea ISO

Pentru a minimiza zgomotul electronic al imaginii, reglați inițial valoarea ISO cea mai mică (de obicei ISO 100).



Setarea valorii ISO 100 la o Canon EOS 40D. Valori ISO mici înseamnă zgomot redus în imagine.

• Setarea balansului de alb

A fost dovedită eficiența setării manuale la lumina naturală (simbol: soare).



Setarea balansului de alb la o Canon EOS 40D pe lumina naturală (5200 Kelvin).

• Programul de expunere

Să fie selectată setarea manuală (M).



Setarea controlului manual al expunerii („M”) pe roata setărilor unei Canon EOS 40D.

• Diafragma

Luminozitatea Lunii este atât de mare, încât vă puteți permite să închideți diafragma obiectivului cu unul sau două opriri, începând de la deschiderea maximă a diafragmei (adică cea mai mică valoare de diafragmă). Motivul pentru o ușoară reducere a diafragmei este faptul că cele mai multe obiective își ating calitatea de imagistică maximă în acest stadiu.



Ecranul unei Canon EOS 40D: săgeata indică setarea diafragmei 1:5,6. Obiectivul utilizat are o „lumină puternică” (cea mai mică valoare de diafragmă reglabilă) de 1:4,0, dar a fost ușor redusă pentru a îmbunătăți performanța imaginii.

• Blocarea oglinzii

Setarea împiedică tremurul datorat ridicării oglinzii camerei. Folosiți această setare întotdeauna atunci când utilizați distanțe focale lungi! Prima apăsare pe declanșator ridică doar oglinda. Așteptați apoi câteva secunde, pentru a apăsa din nou (prin butonul de declanșare) după atenuarea vibrațiilor, pentru a începe expunerea.



Blocarea oglinzii activată.

• Stabilizator de imagine

Cel mai bine dezactivați un posibil mecanism de stabilizare a imaginii atunci când utilizați un trepied.



Stabilizatorul de imagine dezactivat.

3. Capturați imagini

În primul rând, asigurați-vă o focalizare exactă la infinit. Puteți încerca să folosiți autofocalizarea, deoarece Luna oferă regiuni suficient de plane și contrastante.

Dacă autofocalizarea nu funcționează sau nu mai funcționează datorită utilizării unui teleconverter, va trebui să focalizați manual. Acționați cu maximă atenție, deoarece la distanțe focale lungi cele mai mici schimbări de focalizare decid asupra succesului sau eșecului capturii.

Cei care dețin un model de cameră cu "Live-View" pot finaliza această sarcină rapid: La cea mai mare mărire, imaginea live de pe ecranul camerei (sau pe ecranul unui laptop conectat) este evaluată. Astfel, cel mai bun punct de focalizare poate fi setat rapid și sigur, adesea chiar mai precis decât autofocusul.

Camerele care au funcția "Live-View" sunt ideale pentru focalizare, în care puteți viza o stea luminoasă și apoi să vă focalizați cu precisitate pe ecranul camerei cu mărire mare.

La camerele fără Live-View, în cazul în care autofocusul nu reușește, se folosește doar o focalizare grosieră în vizorul camerei și un set de încercări cu fotografii de probă, care trebuie examinate critic pe ecranul camerei cu o mărire maximă.

Acum este importantă doar expunerea corectă, adică alegerea timpului de expunere potrivit. Se aplică principiul:

Cât mai generos posibil, fără a împinge părți ale Lunii în suprasaturare.

Pentru a atinge acest obiectiv, o cameră ar trebui, dacă este posibil, să fie configurată în așa fel încât zonele supraexpuse să fie evidențiate prin clipire la vizualizarea ulterioară. Astfel pot fi identificate chiar și când Luna este reprezentată relativ mică. Iată intrarea corespunzătoare în meniul unei Canon EOS 40D:



Avertizarea de suprasaturare activată face să clipească zonele de imagine complet saturate în timpul examinării.



Histograma oferă, de asemenea, informații fiabile despre expunerea corectă. "Muntele de date", pe care Luna îl reprezintă, trebuie să fie cât mai aproape de dreapta, fără a atinge totuși marginea din dreapta.

Exemplu de fotografie cu lună subexpusă: „Munții de date” ai histogramei sunt deplasați spre stânga și se termină la valori de luminozitate medii (săgeata inferioară), fără a profita de întreaga gamă disponibilă (săgeata superioară). Deși o astfel de imagine poate fi „salvată” prin prelucrare, acest lucru se realizează cu un creșterea semnificativă a zgomotului imaginii.

Exemplu de fotografie lunară supraexpusă: Aici „munții de date” lovesc partea dreaptă (săgeți roșii, dreapta), în plus, zonele de imagine complet saturează și clipesc în negru (săgeată stânga). După o supraexpunere moderată, astfel de zone pot fi încă reparate în momentul convertirii fișierelor RAW, dar în exemplul prezentat acest lucru nu mai este posibil; supraexpunerea este prea puternică. În general, supraexpunerea trebuie evitată cu orice preț.

Imaginea corect expusă arată că "munții de date" se extind mult în partea dreaptă, fără a atinge valorile maxime de saturare totală - nicio zonă a suprafeței lunare nu este lipsită de structură în această situație. Recompensa pentru o expunere echilibrată este o fotografie cu un raport semnal-zgomot bun, deci cu un zgomot de imagine redus. Vârful din partea extremă stângă a histogramelor apare datorită proporției cerului negru:





Interpretarea histogramelor pe display-ul camerei poate fi dificilă până la imposibilă atunci când luna este reprezentată foarte mic și ocupă o suprafață corespunzătoare mică a fotografiei.

În practică, este o strategie bună să începeți cu timpi scurți de expunere, apoi să treceți treptat la timpi tot mai lungi de expunere până ajungeți la punctul în care observați supraexpunerea. Apoi, pur și simplu setați din nou un timp de expunere cu o treaptă mai scurt și veți obține astfel optimul.

Cu toate acestea, deși luna are o luminozitate enormă, care în mod normal implică un timp de expunere scurt corespunzător, există situații în care, din cauza folosirii unor distanțe focale foarte mari și/sau a unei luminozități scăzute a obiectivului, timpul de expunere necesar poate deveni prea lung. Un timp de expunere prea lung prezintă două riscuri pentru fotografii neclare: pe de o parte, crește riscul ca întremurirea aerului (Seeing) să întunece imaginea, pe de altă parte, luna se mișcă aparent odată cu rotația zilnică a cerului. Pentru o claritate maximă, următoarele valori maxime nu trebuie depășite la timpul de expunere:

Dacă timpul de expunere necesar depășește aceste valori-limită, ISO-ul trebuie crescut și/sau trebuie utilizată o deschidere mai mare a diafragmei. Un zgomot ușor mai mare în imagine și/sau o posibilă scădere a performanței obiectivului sunt preferabile unui rezultat neclar datorat mișcării lunii.

O modalitate de a realiza totuși timpi de expunere mai lungi constă în montarea camerei pe un suport astronomic și în ajustarea motorizată după rotația cerului. Ce aveți nevoie pentru aceasta este discutat în tutorialele 9, 10 și 12 ale seriei „Astrofotografie și fotografiere a cerului înstelat”. Întrebările privind ce telescoape sunt potrivite pentru astrofotografie sunt abordate în tutorialul 13.

După ce v-ați asigurat de setarea focalizării și a expunerii, realizați o întreagă serie de imagini. În cazul unei singure imagini, există riscul ca să surprindeți un moment cu vedere proastă și, prin urmare, fotografia să nu aibă claritate optimă. Nuanțele fine, care diferențiază fiecare imagine, sunt dificil de descoperit pe ecranul camerei, dar pot fi observate mai târziu pe PC. Cu cât este mai mare distanța focală folosită, cu atât este mai mare riscul ca imaginile să fie distruse de o vedere proastă. Am trăit chiar și momente în care a trebuit să găsesc cea mai clară imagine dintr-o serie de 50!

În caz de incertitudini privind cel mai bun punct de focalizare, puteți repeta o serie de mai multe ori, focalizând din nou între repetiții.

Notă importantă: Blocarea oglinzii activată (vezi mai sus) previne tremurul imaginilor cauzat de impactul oglinzii, dar nu și cel cauzat de declanșarea obturatorului. Lamela obturatorului este accelerată enorm în momentul declanșării, ceea ce, în anumite cazuri, în cazul utilizării unor distanțe focale foarte mari, poate duce efectiv la imagine neclară. Dacă nu aveți la dispoziție un trepied mai stabil, există doar următoarele soluții: În primul rând, puteți regla trepiedul pe care este montat obiectivul la cea mai mică înălțime, cu o eventuală coloană centrală complet retractată. Aceasta este cea mai stabilă poziție a trepiedului. În plus, puteți stabiliza picioarele trepiedului cu greutăți (saci cu nisip) și puteți atârna o altă greutate la baza coloanei centrale. În al doilea rând, puteți susține camera cu un alt trepied, astfel încât obiectivul și camera să fie pe fiecare câte un trepied. Îndrumarea către lună în timpul evoluției este posibil să devină o activitate puțin mai dificilă.

Procesarea imaginilor

Primul pas important este să selectați cea mai clară fotografie din seria dvs. de imagini. Pentru aceasta, este recomandat să utilizați fișierele JPG, deoarece acestea se pot deschide și compara mai rapid. Analizați un fișier după altul în Photoshop, evaluând mereu claritatea în modul de vizualizare de 100% (comandă Vizualizare>Tastați pixeli reali).

Ceva important este: nu limitați evaluarea clarității imaginilor la o zonă a imaginii. Din cauza turbulenței atmosferice (Seeing), pot apărea zone neclare parțiale, în special la distanțe focale lungi de fotografiere. Cu alte cuvinte, ideea este să găsiți acea imagine unică dintr-o serie în care claritatea este cea mai bună pe întreaga zonă a imaginii.

Reglarea focalizării acestor două imagini este identică! În stânga se poate vedea o imagine individuală devenită neclară din cauza turbulenței aerului. Fotografia din dreapta a fost realizată într-un moment cu un "Seeing" bun:





Odată ce acest prim pas este finalizat, sunteți aproape de țintă, deoarece nu mai aveți în față pași complicati sau complexi de prelucrare a imaginii.

Mai întâi, deschideți fișierul RAW al imaginii selectate cu Luna în Photoshop:



Ecranul de pornire al Adobe Camera Raw: Cu toate că balansul de alb este setat pe „lumina zilei”, se observă o nuanță de roșu și magenta care este vizibilă și în histogramă (săgeată).

Culoarea Lunii este rar atinsă exact. Cu toate acestea, formatul RAW oferă posibilitatea de a seta o culoare neutră fără pierdere de date. Pentru aceasta, faceți clic în partea stângă sus pe pipetă (instrument balans de alb) și apoi pe suprafața Lunii într-o zonă cu luminozitate medie:



Selectarea instrumentului de balans de alb (săgeata stânga, sus) cu un clic ulterior pe o zonă de medie luminozitate de pe Lună (săgeată mijlocie) asigură o colorare naturală. Apoi, componentele de culoare roșie, verde și albastră ale histogramei arată un rezultat echilibrat (săgeata dreapta, sus).



Apoi deschideți imaginea cu butonul Deschide imaginea.

În funcție de calitatea fișierului de intrare, pot fi făcute încă îmbunătățiri. În exemplul meu, am vrea să măresc puțin contrastul. Dar atenție: Dacă faceți acest lucru în modul clasic, „Luna scade în luminozitate”, deoarece zonele deja mai întunecate ale imaginii de-a lungul terminatorului vor fi reduse.

Pentru a evita acest lucru, îndoiți curbura de gradare (comandă Imagine>Reglaje>Curbe de tonuri…) în modul descris mai jos:



Prin îndoirea curbei de gradare în jos, imaginea își pierde luminozitatea (săgeata dreapta). Printr-un al doilea punct (săgeata stânga), este asigurat că curba nu este coborâtă în zona inițială; acest lucru menține tonurile întunecate în starea inițială.

Rezultatul acestei acțiuni este o imagine în general mai puțin contrastantă, dar mai întunecată (înainte la stânga, după la dreapta):

Într-un al doilea pas și cu aceeași comandă, acum măresc contrastul general al imaginii.

O ușoară reducere a tonurilor întunecate (săgeata stânga) în timp ce se măresc tonurile superioare (săgeata dreapta) duce la o creștere a contrastului:

Contrastul atins acum corespunde aspectului vizual și pare „crocant” (înainte la stânga, după la dreapta).

În ultimul pas, puteți face o accentuare suplimentară a imaginii cu Luna. Pentru aceasta, în Photoshop, accesați comanda Filtru>Afisare>Accentuare contur…:



Imaginea mea a beneficiat de o accentuare moderată, cu valorile detectabile pe acest captur de ecran (Intensitate: 43%, Rază: 0,7 pixeli, Threshold: 0 trepte). Care sunt valorile optime depinde de materialul de plecare; variati valorile "Intensitate" și "Rază" dacă este necesar.

Fericește-vǎ de o accentuare excesivă, care nu face detalii suplimentare vizibile, dar poate duce la formarea de artefacte și, în cele din urmă, la un rezultat care pare ne-natural.

Acesta este rezultatul unei supraaccentuari:

Rezultat final, fără supraaccentuare, după ce fotografia a fost tăiată și rotită. Pentru a face această imagine, a fost utilizat un Canon EOS 400D, o distanță focală de 1200 milimetri și un trepied pentru fotografii. Timpul de expunere la f11 și ISO 200 a fost de 1/250 secundă:

Exemple de fotografii

Pentru această imagine a fost necesară o planificare prealabilă bună. Un obiectiv de 300mm a fost combinat cu un duplicator tele de 2x pentru a ajunge la o distanță focală de 600mm. La f11 și ISO 1000, a fost necesară o expunere de trei secunde. Semiluna foarte subțire era la doar 31.5 ore înaintea poziției de Lună nouă!

Prin intermediul unui telescop cu o distanță focală de 1200 mm la o raport de deschidere (diafragmă) de f12, această imagine a fost realizată cu Luna care răsare în est. A fost folosită o Canon EOS 20Da, setată la ISO 200 și timp de expunere de 1/6 secundă. Răsăritul și apusul Lunii prezintă aceleași culori ca cele ale Soarelui, doar că aceste culori nu sunt atât de bine observabile cu ochiul liber.

Mai mult de 6 luni de planificare au condus la această fotografie a Lunii pline care răsare în spatele turnului de televiziune din Stuttgart, văzută de pe un deal de observație situat la aproximativ 11 kilometri distanță de turn. O distanță focală de 600mm a fost suficientă, folosind o cameră cu senzor format complet.

Această imagine trebuie considerată un noroc. În mod normal, intenționam să fotografiez faza îngustă a lunii, la 34 de ore și 18 minute după Lună Nouă. Soarele se afla doar la 3 grade sub orizont, astfel încât lumina sa aurie încă ajungea la urma de condens a unui avion zburând la mare altitudine. Canon EOS 20D, ISO 100, 1/60 secundă, distanța focală de 1085mm (telescop astronomic), diafragma 1:7.

O fotografie a lunii în creștere din 9 iunie 2008, realizată cu un Canon EOS 450D. Timpul de expunere a fost de 1/20 secundă la ISO 400. Ca optică s-a folosit un telescop astronomic, a cărui distanță focală primară a fost extinsă la 1200mm printr-o lentilă Barlow 2x:

Luna aproape plină pe 14 noiembrie 2008. În comparație cu alte faze ale lunii, se pot observa doar câteva cratere. Distanța focală a fost de 1200mm, diafragma 1:11 și timpul de expunere 1/90 secundă la ISO 100. Camera a fost montată pe un trepied foto obișnuit.

Aceeași imagine ca cea anterioară, doar că am ajustat saturația culorilor mult peste nivelul obișnuit. Sunt aceste culori ale lunii reale? Comparați fotografia cu cea de pe site-ul unei sonde spațiale la adresa http://antwrp.gsfc.nasa.gov/apod/ap020316.html și veți descoperi o anumită similitudine! Oricum, este un experiment interesant!

Pentru astfel de imagini detaliate sunt necesare distanțe focale extrem de lungi, în acest caz 9000 de milimetri! Asta oferă numai un telescop astronomic puternic, deoarece raportul de deschidere era încă de 1:10. Ca aparat foto s-a utilizat un Canon EOS 40D, la ISO 400 și timp de expunere 1/45 secundă. Telescopul a fost urmărit pe mișcarea lunii. Se poate vedea o porțiune din „Mare Serenitatis” cu falii. Cel mai mare crater din imagine se numește „Posidonius” și are un diametru real de 100 de kilometri. Craterul remarcabil de la marginea stângă a imaginii este „Plinius”, cu un diametru de 43 de kilometri.





Remarcă personală:

Toate exemplele de imagini folosite au fost realizate în același mod descris în tutorial.



Continuăm cu Partea 6: „Atenție la fotografiile de la soare”.