Deci, înainte să vă gândiți la pregătirea pentru concert, cu privire la ajustarea celor trei parametri de expunere: timp de expunere, deschidere a diafragmei și setarea ISO, încercați să aflați cum va fi situația luminii în sala de concert. Dacă acest lucru nu este posibil, veți fi nevoiți să faceți aceste ajustări imediat înainte de a începe să fotografiați, chiar la începutul concertului, în groapa destinată presei.
9.1 Balansul alb
Reflexele de culoare din lumina dominantă a unuia sau mai multor proiectoare sunt un efect dorit în fotografiile de concert. De fapt, se poate argumenta că balansul alb nu joacă un rol. Totuși, acest lucru nu ar fi complet corect.
Chiar dacă majoritatea fotografiilor de concert trăiesc practic din faptul că sunt colorate sau cel puțin colorate destul de intens, o incorectitudine a culorilor (nuanțare) ar putea fi destul de perturbantă, cel puțin în cazul feței artiștilor.
Figura 9.1: La concertele clasice și de muzică populară, un show de lumină puternic colorat este de obicei evitat. Aici, condițiile de iluminare sunt mult mai plăcute pentru noi, fotografi de concerte, deoarece iluminatul nu se schimbă atât de repede. Aici este ilustrat un Udo Jürgens evident epuizat la concertul său din 23 octombrie 2006 la Max-Schmeling-Halle din Berlin.
(Foto © 2006: DAVIDS/Sven Darmer – www.svendarmer.de)
De fapt, pentru tehnicienii de lumină responsabili de show-ul luminos în timpul unui concert, ar trebui să se aplice reguli diferite: să folosească proiectoare colorate din spatele scenei și din spatele scenei, pentru a ilumina artiștii, doar lumină albă, neutră. Astfel, ar fi asigurat faptul că muzicienii ar arăta bine și atrăgători în toate fotografiile.
Cu toate acestea, cei mai mulți tehnicieni de lumină nu iau în considerare ceea ce ne-ar dori fotografii și cum afectează nuanțele proiectoarelor utilizate, care luminează fețele muzicienilor, asupra fotografiilor. Aceasta este cu siguranță diferit în cazul înregistrărilor TV mari ale marilor concerte live; pentru majoritatea concertelor însă, noi, fotografii, trebuie să ne așteptăm la orice - cel puțin în ceea ce privește situația luminii.
Figura 9.2: În majoritatea concertelor live, show-ul de lumină cât mai colorat este important. Aici se poate întâmpla rapid ca membrii trupei să primească lumină colorată. Aceasta nu trebuie să fie întotdeauna deranjantă, așa cum se întâmplă aici în această fotografie. În ceea ce privește portretele apropiate ale artiștilor, noi, fotografilor, de obicei, ne dorim ceva mai „neutru”, lumină albă; cel puțin asupra fețelor actorilor. Fotografia arată tobarul Iain Bayne la lucru. Concert RUNRIG- pe 29 august 2012 în Bochum/Witten, în cadrul festivalului Zeltfestivals Ruhr. Nikon D4 cu 1,4/85-mm-Nikkor. 1/250 secundă, diafragmă 2,2, ISO 2.500. Prioritatea diafragmei automatizată (timp automat).
(Foto © 2012: Jens Brüggemann – www.jensbrueggemann.de)
De multe ori, fotografi de concerte ar putea trece la setarea automată a balansului alb. Cu toate acestea, acest lucru are dezavantaje, motiv pentru care recomand o altă abordare: fotografiați în format RAW! Astfel, balanța de alb poate fi modificată și ajustată ulterior.
Apoi, decideți asupra unui anumit set de balans de alb; fie lumină artificială, fie lumină naturală sau chiar o setare manuală fixă. Chiar dacă acest lucru nu este întotdeauna corect și automatul ar putea oferi de multe ori rezultate mai bune. Cu toate acestea, aveți avantajul de a putea realiza aceleași ajustări de culoare în procesarea ulterioară pentru mai multe fotografii (cu aceleași pași de lucru).
Dacă toate fotografiile de la un concert sunt realizate cu același balans de alb, procesarea imaginii poate fi realizată în mare parte automatizată (salvați secvențele de comenzi în Photoshop sub Acțiuni!). Pe de altă parte, dacă ați fotografia toate fotografiile în modul automat, ele ar fi diferite, făcând imposibilă procesarea lor utilizând secvențe de comandă fixe.
Figura 9.3: Culcha Candela la concert pe 20 august 2011. Dacă lumina este prea colorată pentru portrete, ar trebui să căutați alte soluții. Aici am decis să fotografiez mai mult întreaga situație de pe scenă, adică să-l fotografiez pe trupa întreagă împreună cu iluminatul scenei. Fotografii trebuie să fie flexibili. Nu întotdeauna condițiile sunt ideale. Nu întotdeauna poți fotografia ceea ce ți-ai propus anterior.
Dar dacă vă adaptați la circumstanțele care sunt inevitabile pentru noi, fotografi de concerte în timpul concertului live, „faceți din situație ce-i mai bun”, atunci puteți aduce acasă și fotografii minunate și pline de atmosferă.
Deci, nu insistați asupra unui lucru care este imposibil în circumstanțele actuale. Fii flexibil, adaptează-te și vei avea succes. Nikon D3S cu 4,0/24-120 mm-Nikkor la o distanță focală de 24 mm. 1/500 secundă, diafragmă 5,6, ISO 3.200.
(Foto © 2011: Jens Brüggemann – www.jensbrueggemann.de)
9.2 Redarea automată a imaginii
Mulți fotografi nu folosesc sau cel puțin foarte rar nu profită de avantajul decisiv al tehnologiei digitale: posibilitatea de a verifica rapid și fără complicații imaginile realizate deja în timpul ședinței (de exemplu, pentru expunerea corectă, claritate, compoziție, expresia feței artistului portretizat etc.).
Figura 9.4: Pete Doherty pe 7 august 2009 la concert la Berlin Festival 2009. Cu ajutorul redării automate a imaginii, pe care o puteți seta în meniul camerei, puteți vedea rapid, fără pierdere de timp, ultima imagine capturată pentru o perioadă scurtă de timp. Astfel, fiecare fotograf de concert poate verifica rapid dacă setările camerei efectuate de el duc la rezultatul optim, lucru recomandat în special în condiții de lumină dificilă (cum ar fi în această fotografie). Recomand să aruncați o privire de control la rezultate la fiecare douăzeci de cadruuri, cel puțin o dată la 1-2 minute. Astfel se poate evita ca aceeași greșeală să se extindă asupra tuturor fotografiilor realizate.
(Foto © 2009: DAVIDS/Sven Darmer – www.svendarmer.de)
Este recomandat să aruncați o privire la ecranul camerei la fiecare câteva minute, pentru a verifica cel puțin ultima imagine. Poate fi destul de ușor să alegeți din greșeală o setare incorectă (sau să modificați neintenționat ceva), astfel că veți fotografia toată perioada disponibilă cu setări greșite.
Apoi, toate imaginile vor fi inutile. Acest lucru este cu siguranță posibil, deoarece în agitația scurtă de fotografiere (de multe ori doar pentru durata a trei cântece), mulți fotografi de concert se simt stresați și nu mai păstrează o minte rece, ci încearcă să fotografieze cât mai multe fotografii în timpul scurt disponibil.
Însă este mai bine să faceți ajustările camerei calm și hotărât, verificând, la intervale regulate (aproximativ 1-2 minute), cel puțin ultima imagine, pentru a corecta acele setări greșite care ar face fotografiile suboptimale.
Rețineți: Nu vă lăsați stresați din cauza timpului scurt disponibil! Păstrați-vă calmul, verificați fotografiile făcute folosind redarea automată a imaginilor (care poate fi setată în meniul aparatului foto, astfel încât fiecare fotografie să fie redată scurt și complet, fără adiții inutile cum ar fi Histogram etc.).
Cu siguranță este mai bine să aduceți acasă doar câteva, dar utile și cât mai bune fotografii de la concert, decât multe proaste sau chiar complet inutile!
Nu intrați în panică dacă în mijlocul concertului vedeți că fotografiile făcute până atunci sunt inutile. Încercați să vă gândiți în liniște la ce ar putea fi cauza, apoi corectați setările. Ușor se întâmplă să ajungi neintenționat în aglomerația zonei acreditate la o roată a camerei care setează de exemplu timpul de expunere. Astfel nu mai fotografiați cu timpul de expunere setat anterior, ci dintr-odată cu unul mult prea lung, ceea ce poate duce la blurare din mișcare sau din tremur (atunci când acesta este mult prea lung pentru fotografiile de concert).
Sau din greșeală comutați de la focalizarea automată la focalizarea manuală și toate fotografiile vor fi neclare (ceea ce ai observa cu siguranță la distanțe normale și tele, dar nu neapărat la distanțe largi).
De asemenea, se poate întâmpla să fi setat corecția de expunere la de exemplu +2 pentru o anumită situație de iluminare și apoi să uitați să o eliminați pe parcursul ulterior al concertului sub alte condiții, ceea ce duce la faptul că toate fotografiile sunt suprăexpuse complet.
Sunt multe posibilități de setări greșite ale camerei, și de aceea, verificarea rapidă la fiecare câteva minute pe ecranul camerei este esențială pentru fotografiile de concert! (Am întâlnit de mai multe ori situatii în care fotografi în furia concertului uitau acest lucru și trebuiau să părăsească zona acreditată cu fotografii complet inutile).
Figura 9.5: Trupa de Indie-Rock Mega! Mega! cu solistul și liderul Antonino Tumminelli la concert la Bochum Total pe 12 iulie 2013. Dacă îmi arăt rapid și automat și fără a apăsa alte butoane fotografiile făcute, economisesc timp la verificarea imaginilor. Acest aspect este deosebit de important pentru fotografiile de concert, deoarece acolo rar avem timp în exces. Un monitor mare de cameră cu rezoluție foarte bună este deci un criteriu de cumpărare important pentru fotografiile de concert (și nu numai)! Nikon D800 cu 2,8/70-200-mm-Nikkor la focalizare de 125mm. 1/320 secundă, diafragmă 3,5, ISO 800.
(Foto © 2013: Jens Brüggemann – www.jensbrueggemann.de)
9.3 Setări Autofocus
Greu de crezut, dar nu cu mult timp în urmă, fotografilor le era necesar să focalizeze manual. Abia la începutul anilor 1980 a fost introdus autofocus-ul în camerele reflex cu film de 35mm: în 1981 la Pentax ME F și în 1983 la Nikon F3 AF (cu vizorul robust pentru autofocus și desigur în combinație cu doar câteva obiective speciale compatibile cu autofocus-ul).
Între timp ne-am obișnuit să lăsăm camera să se focalizeze automat. Și abilitatea multor sisteme de autofocus de a se focaliza suficient de repede în condiții de iluminare foarte slabe este impresionantă și deosebit de importantă pentru noi, fotografilor de concerte. (Astfel, autofocus-ul camerei Nikon D4 pe care o folosesc eu funcționează și la până la -2 LW). Cu toate acestea, cel mai bun modul de autofocus AF- nu ajută dacă este folosit greșit de utilizator. Deoarece și aici se aplică regula că fotografii trebuie să știe cu exactitate ce face aparatul lor foto. Din păcate, aceasta nu este mereu cazul: Mulți fotografi (de concerte) nu folosesc un anumit câmp de autofocus, ci lasă camera să aleagă care dintre cele 51 de câmpuri de măsurare a focalizării să folosească.
Mai ales atunci când fotografiați din fosă (în sus) către scenă, acest lucru poate fi problematic, deoarece camera folosește câmpul de focalizare automată care prinde punctul din imagine care este cel mai apropiat de cameră.
Altă variantă de exprimare: Se focalizează pe punctul cel mai apropiat. Datorită perspectivei mai joase din fosă, acest lucru este adesea (în funcție de cadrul imagistic, desigur) coapsa artistului, corpul chitarei sau o cutie de lângă marginea scenei sau stația de microfon, care se află în fața artistului.
Pe scurt: Este mai mult decât problematiz să vă bazați pe ceea ce camera se focalizează. Este mai bine să alegeți intenționat un singur câmp de măsurare auto-focalizare, sau cel puțin un grup de câmpuri de măsurare a focalizării (de exemplu, situate în centrul vizorului).
Dacă utilizați un singur câmp de măsurare a focalizării, cel din mijloc, centrat este alegerea ideală, deoarece este întotdeauna cel mai eficient. Asigurați-vă că utilizați doar senzori cruciformi pentru focalizare. Dacă utilizați câmpul din mijloc, trebuie să lucrați, însă, în funcție de componența imaginii, cu memoria valorii de măsurare auto-focalizare.
Aceasta este foarte simplu de realizat în modul de autfocalizare Single autofocus (AF-S). Aici declanșatorul este apăsat până la primul punct de apăsare și valoarea este salvată, până când cadru corect este selectat de către fotograf și este declanșat prin apăsarea completă a declanșatorului. Folosirea focalizării continue (AF-C) poate fi, de asemenea, utilă în fotografia de concerte, de exemplu, atunci când focalizați pe solistul care se deplasează dinamic pe scenă. În funcție de modelul camerei și de progresul tehnic, folosirea AF-C poate duce la o rată de succes mai mică, motiv pentru care - dacă este posibil (când sunt prezente obiecte statice) - este preferabil să se dea prioritate AF-S-ului.
Figura 9.6: Kurt Ebelhäuser de la Blackmail într-o scurtă pauză de băut și fumat între două piese la concert pe 12 iulie 2013 la Bochum. Aici s-au cântat în special piese de pe noul și foarte recomandatul al șaselea album al formației Blackmail II. Blackmail este o trupă independentă germană fondată în 1994 la Koblenz. Dacă artistul stă pe scenă atât de liniștit ca aici, atunci folosirea autofocalizării unice împreună cu memoria de măsurare a valorii sunt garantat cea mai bună opțiune. Astfel, se poate focaliza în mod specific pe fața muzicianului pentru un rezultat optim. Nikon D800 cu 2,8/70-200-mm-Nikkor la focalizare de 112mm. 1/320 secundă, diafragmă 3,5, ISO 800.
(Foto © 2013: Jens Brüggemann – www.jensbrueggemann.de)
Autofokus (-feld) și controlul expunerii (măsurare spot) pot fi combinate între ele: dacă folosiți măsurarea spot ca metodă de măsurare a expunerii și un singur câmp de focalizare automată pentru a focaliza, expunerea va fi măsurată punctual acolo unde se află câmpul de focalizare automată selectat.
Aceasta poate fi utilă în special în fotografia de concerte atunci când fața artistului trebuie să fie corect expusă (și focalizată clar), dar iluminarea diferă de cea din fundalul imaginii (unde de obicei reflectoarele colorate creează lumină puternică în contralumină).
Cu toate acestea, este posibil și invers în fotografia de concerte și este adesea întâlnit: solistul este scufundat în lumină puternică, în timp ce luminile din fundal sunt stinse iar scenă este în întuneric adânc. Dacă muzicienii sunt de asemenea îmbrăcați complet în negru, această metodă (focalizare automată individuală combinate cu măsurare spot) este singura metodă logică de acțiune.
Figura 9.7: O situație destul de des întâlnită: artistul este îmbrăcat predominant în negru, fundalul scenei este neiluminat și, prin urmare, este și el în întuneric complet. Solistul este iluminat, dar din cauza hainelor negre o metodă tradițională de măsurare a expunerii, cum ar fi măsurarea integrală, ar eșua (măsuratoare de expunere a aparatelor foto sunt calibrate pe o valoare medie de gri). Ca rezultat, am obține o fotografie supraexpusă, în care atât hainele cât și fundalul ar fi redau gri (iar astfel prea luminoase), în timp ce fața solistului ar fi mult prea supraluminată.
O astfel de situație este cel mai bine gestionată folosind combinația de autofocalizare individuală în colaborare cu măsurarea spot. BAP cu solistul Wolfgang Niedecken la concertul din 24 august 2011. Nikon D3S cu 4.0/24-120mm-Nikkor la o distanță focală de 44mm. 1/200 secundă, diafragmă 4.0, ISO 3.200.
(Fotografie © 2011: Jens Brüggemann – www.jensbrueggemann.de)
9.4 Setările camerei: Automatizare expunere
Utilizarea automatizării expunerii a camerei nu are avantaje doar în fotografia de concert: astfel, fotografu-l sau fotografu-l lasă ceva banal cum ar fi (sperător, corecta) expunerea captării în mâinile camerei, pentru a se concentra mai bine asupra subiectului, compoziției și captarea momentului potrivit. Cu toate acestea, această metodă, în cazul în care este utilizată fără discernământ, prezintă și riscuri.
Figura 9.8: SEEED cu solistul Pierre Baigorry alias Peter Fox în prim-plan la concertul de la Wuhlheide din Berlin din 22 august 2013. În cazul motivelor precum cele prezentate aici, este important ca fotografu-l să nu se bazeze orbește pe combinația de timp-diafragmă-ISO sugerată de automatizarea camerei, ci să gândească și - în caz de necesitate - să facă o corecție a expunerii.
În cazul de față, ar fi rezultat o subexpunere semnificativă, deoarece o mare parte din imagine prezintă lumini puternice și ceață luminoasă, ceea ce ar fi afectat măsurarea expunerii. În schimb, o corecție a expunerii de 1-2 trepte de diafragmă aduce rezultatul dorit (corect expus). Canon EOS-1D Mark IV cu EF 2.8/24-70mm la o distanță focală de 32mm. 1/200 secundă, diafragmă 6.3, ISO 1.250.
(Fotografie © 2013: DAVIDS/Sven Darmer – www.svendarmer.de)
9.4.1 Automatizare ISO?
Absolut ne recomandabilă este utilizarea automatizării ISO. Aici, timpul și diafragma sunt setate manual, în timp ce camera caută valoarea ISO potrivită pentru a expune corect captura. Riscul constă în faptul că, în anumite situații, camera poate folosi valori ISO atât de mari, ale căror rezultate nu mai pot fi folosite profesional, deoarece zgomotul din imagine devine prea puternic și fotografiile devin inutilizabile pentru vânzare, publicare sau transmitere către alte persoane. În cele din urmă, un fotograf nu ar trebui niciodată să ofere calitate slabă.
Cât de mare poate fi valoarea ISO a unei camere fără a afecta calitatea tehnică este diferit de la un model de cameră la altul. În plus, probabil că și o chestiune de gust a fotografului și, de asemenea, scopul de utilizare intenționat joacă un rol. Astfel, calitatea tehnică a unei fotografii poate fi mai redusă, dacă este destinată utilizării pe internet sau într-un ziar zilnic, decât dacă fotografia este destinată printării pe postere sau pentru o revistă glossy.
Figura 9.9: Cu privire la camerele pe care le-am folosit, mi-am notat următoarele limite (justificate subiectiv): Nikon D3S folosită la această fotografie are limita de 2.500 ISO. Valori peste aceasta (aici: 3.200 ISO) conduc la un zgomot în imagine care nu mai corespunde cerințelor mele ridicate, chiar dacă calitatea este încă suficientă pentru multe utilizări (ziar, publicații online). Nikon D4 poate fi utilizat până la 3.200 ISO, fără ca zgomotul vizibil în imagine să facă imposibilă utilizarea comercială a rezultatelor. În cazul meu Nikon D800, această limită este atinsă deja la 400 ISO. Cu toate acestea, este important dacă rezultatele sunt corect expuse sau subexpuse.
Am constatat că o expunere corectă la ISO 3.200 arată mai bine decât subexpunerea cu o întreagă valoare de diafragmă (la același ISO). Zgomotul din imagine este mai redus în primul caz decât în cazul subexpunerii; cel puțin, devine mai vizibil în zonele mai întunecate în cazul subexpunerii. Prin urmare, poate fi mai util să fotografiezi cu o valoare ISO mai mare (expus corect) decât cu o valoare ISO mai mică în timp ce subexpui. Culcha Candela la concertul din 20 august 2011. Nikon D3S cu obiectiv 4.0/24-120mm-Nikkor la o distanță focală de 82mm. 1/500 secundă, diafragmă 5,0 ISO 3.200.
(Fotografie © 2011: Jens Brüggemann – www.jensbrueggemann.de)
Concluzie despre subiect
Automatizarea ISO nu este potrivită atunci când se dă importanță calității tehnice a fotografiilor. Pot fi alese valori ISO atât de ridicate din partea aparatului foto, încât zgomotul din imagine ar fi deranjant.
9.4.2 Automatizare program, timp sau diafragmă?
De fapt, nu contează foarte mult care automatizare este preferată. Probabil este și o chestiune de obișnuință cu care fotografierea la concerte se face sau o chestiune de stil fotografic. Cu toate cele trei automatizări se pot obține rezultate bune.
Decisiv este, așa cum s-a menționat mai sus, faptul că fotograful, chiar și atunci când folosește una dintre automatizările camerei, trebuie să gândească în continuare, să verifice dacă automatizarea de expunere determină cu adevărat o expunere corectă sau dacă trebuie să intervină corectiv din partea fotografului.
Automatizarea program este potrivită pentru cadrele rapide, deoarece fotografii aleg doar (dinainte) o valoare ISO și o setează, fără a-și face griji pe parcursul fotografierii cu privire la o anumită timp de expunere sau diafragmă. Cine dorește să aibă mai mult control, de exemplu, asupra compoziției, va alege altă automatizare de expunere.
Cine dorește să lucreze cu jocul între nitidețe și neclarități și să fotografieze portrete de artiști astfel încât doar fața să fie accentuată și fundalul neclar, va prefera automatizarea timpului. În acest caz, cu o valoare ISO predefinită, este specificată (setată) și diafragma. Automatizarea de expunere va alege apoi timpul de expunere adecvat pentru a obține o expunere corectă.
Figura 9.10: Blackmail cu solistul Mathias Reetz la concert în data de 12 iulie 2013. Îmi place să separ actorul principal de fundal așezând accentul pe el, ceea ce duce, la folosirea unei diafragme (aproape) deschise (și implicit o adâncime de câmp mică), la estomparea fundalului. Efectul este maxim atunci când distanța dintre aparatul meu foto și actor este cât mai mică, în timp ce distanța dintre actor și fundal este cât mai mare. Decisiv este că îmi stabilesc domeniul de adâncime de câmp prin alegerea diafragmei, motiv pentru care automatizarea timpului este cea mai bună alegere aici. Nikon D800 cu obiectiv 2.8/70-200mm-Nikkor la o distanță focală de 155mm. 1/320 secundă, diafragmă 3.5, ISO 800. Automatizare a timpului (prioritate diafragmă).
(Fotografie © 2013: Jens Brüggemann – www.jensbrueggemann.de)
Cine la un concert, de exemplu, datorită poziției sale de departe, folosește obiective teleobiective lungi și grele, va prefera automatizarea diafragmei. La o valoare ISO preconfigurată (de multe ori limită la valoarea care oferă rezultate cu zgomot redus) va fi ales un timp de expunere necesar pentru a utiliza obiectivul greu fără tremur. Automatizarea de expunere a camerei (în acest caz automatizarea diafragmei) alege apoi diafragma care, în cadrul combinației timp-diafragmă-ISO (cu parametri prestabiliți de timp și ISO), garantează expunerea corectă.
Figura 9.11: Atunci când un fotograf la concert alege să fotografieze cu un anumit timp de expunere scurt, fie se datorează utilizării unui obiectiv greu, fie faptului că artistul este mereu în mișcare pe scenă. Sau ambele. Lena Meyer-Landrut la 3 august 2013 în cadrul concertului la RS2-Radiokonzert în Wuhlheide, Berlin.
Canon EOS-1D X cu EF 2.8/70-200mm la o distanță focală de 135mm. 1/320 secundă, diafragmă 5,0, ISO 320. Prioritatea timpului (automatizarea diafragmei).
(Fotografie © 2013: DAVIDS/Sven Darmer – www.svendarmer.de)
9.4.3 Sau setare manuală?
Setarea manuală a timpului de expunere, diafragmei și valorii ISO implică faptul că condițiile de iluminare nu oscilează, ci rămân constante. În condițiile unei iluminări constante, cum ar fi în cazul muzicii clasice, jazz sau Schlager, sunt adesea obținute cele mai bune rezultate. Desigur, este necesar ca fotografii să determine o dată la început expunerea corectă (referindu-se la rezultatele automatizării camerei, poate măsurate cu ajutorul scanării punctuale).
Figura 9.12: Atunci fotograful se asigură că lumina care iluminează artistul rămâne constantă. Chiar dacă în fundal luminile colorate strălucesc alternativ și diferit de intens (sau chiar se sting temporar), nu este o problemă, atâta timp cât artistul primește lumină constantă din față. Maestrul Rod Stewart la 18 iulie 2007 la concertul din Hamburg Color Line Arena (singurul concert din Germania din timpul turneului „The Rodfather“).
(Fotografie © 2007: DAVIDS/Sven Darmer – www.svendarmer.de)
Notă: Fotografii de concerte împart iluminarea în 1.: lumină care iluminează de la față artistul (lumină relevantă pentru realizarea portretelor de artiști) și 2.: lumină folosită pentru iluminarea și efectele fundalului. Nu este o problemă nici dacă luminile de contra-lumină cad în aparatul foto, atâta timp cât lumina din față rămâne constantă.
Primul aspect este responsabil pentru reușita portretelor de artiști (iluminarea corectă a feței), în timp ce al doilea asigură efecte frumoase și pline de atmosferă (ceea ce caracterizează în special fotografia de concert).